16 motive pentru care firma ta are nevoie de marketing prin social media

de | aug. 2, 2018 | Rețele sociale, Social Media | 0 comentarii

De ce am nevoie de social media pentru afacerea mea?

(oricine iti poate spune ca ai nevoie de marketing pe rețelele de socializare pentru afacerea ta, dar cel mai important este DE CE AI NEVOIE DE ASTA?)

Știați că 90% dintre toți oamenii de marketing spun că marketingul prin social media a crescut expunerea afacerii lor? Sau că 66% dintre cei care petrec cel puțin 6 ore pe săptămână pe rețelele sociale au avut un număr crescut de leaduri (clienți potențiali)? Indiferent de ce vinzi și de cui vinzi, folosirea rețelelor sociale ca instrument de marketing te poate ajuta să îți dezvolți marca și să îți crești contul din bancă.

În acest moment în joc, lipsa unei prezențe active pe rețelele de socializare este la fel cu a scoate un telefon cu clapetă la o întâlnire de afaceri și apoi să nu înțelegi de ce șeful tău continuă să îi lui ofere Mihai toate conturile noi.

Dar unii oameni încă folosesc telefoane cu clapetă și se întreabă: ce va face marketingul pe rețelele de socializare pentru mine? Chiar am nevoie de el? Da. Da, ai! – și aici sunt câteva dintre cele mai convingătoare motive pentru care ai nevoie de marketing pe rețele de socializare:

Importanța Rețelelor Sociale pentru traficul web

1. Postările din rețelele sociale aduc trafic direcționat

Oricare ar fi industria, segmentul sau publicul vostru țintă o parte importantă a clienților și a potențialilor clienți se află pe rețelele sociale. Un studiu recent Hootsuite a constatat că in ianuarie 2018 in România erau peste 10 milioane de utilizatori ai rețelelor sociale (51% din populația țării) din care 8,9 milioane accesează rețelele sociale de pe un dispozitiv mobil. 85% dintre aceștia, intră pe internet zilnic și peste 50% dintre ei se încadrează între 20 și 44 de ani.

Accesul la toți acești clienți potențiali, vă ajută să vă creșteți traficul, în special pentru conținutul nou de pe site. Atunci când postați un articol nou pe blog sau actualizați una dintre pagini, poate dura ceva timp până când Google va indexa paginile. Asta înseamnă că foarte puțină lume va ști că noul conținut este acolo până când vor cauta explicit produsul sau serviciul tău.

Mesajele de pe rețelele sociale oferă o oportunitate pentru public să găsească noul conținut și să intre pe site-ul vostru. Și pentru că aceste postări vor apărea în principal în fluxurile de adepți și de persoane interesate de produsul vostru, acest trafic este unul de foarte bună calitate. Astfel, nu va crește doar mărimea traficului – ci va fi vorba de a aduce pe site exact tipul de vizitatori pe care doriți să îi atrageți.

Rezultatele pot fi impresionante. Am văzut cum un singur link pe Reddit, a avut peste 20.000 de vizitatori într-un weekend, iar link-urile Pinterest măresc vizionările zilnice ale paginilor de la o singură cifră până la sute. Cine nu ar vrea să valorifice acest lucru?

2. Folosirea rețelelor sociale pentru afaceri îmbunătățește SEO pentru site-ul vostru

Motoarele de căutare știu care pagini aduc trafic în mod constant și care doar există, uitate și ignorate. Cu toate că strategia de conținut este cel mai important factor în clasamentul motoarelor de căutare, direcționarea traficului spre paginile optimizate va determina o urcare mai rapidă în clasament a site-ului.

Social Media este cel mai bun instrument pentru a vă conecta cu (și a învăța de la!) Consumatori și Liderii de opinie

 

 

3. Marketingul cu ajutorul rețelelor de social media vă ajută să vă înțelegeți publicul

O parte din ceea ce face din canale sociale precum Twitter și Instagram să fie niște instrumente de marketing eficiente este interacțiunea pe care o dezvoltă cu baza voastră de clienți. Citind tweet-urile și actualizările de stare, veți obține o perspectivă asupra vieții lor de zi cu zi și a comportamentelor lor ca și consumatori și veți putea răspunde la întrebări precum:

 

 

Ce produse cumpăra si de ce?; Ce hobby-uri au?; Ce tip de postări aleg să distribuie?; Ce site-uri vizitează?

 

 

Aceste informații au beneficii de marketing evidente. Cu cât vă înțelegeți mai bine potențialii clienții, cu atât puteți scrie conținut mai bun și postări mai convingătoare, ceea ce vă va aduce un trafic mai mare. Dar avantajele pot merge uneori mult dincolo de marketing, ajutându-vă să identificați punctele slabe ale clienților, să îmbunătățiți conversiile vânzărilor și chiar să vă perfecționați strategia de produs.

4. O prezență activă pe rețelele de socializare dezvoltă relații cu publicul țintă

Dar clienții nu doresc să fie asaltați și împinși de la spate – ei doresc angajament autentic.

Când o să vă opriți din a vedea social media ca o modalitate de a vă „hărțuii” clienții și o să începeți să o vedeți ca pe o modalitate de a vă conecta cu ei, atunci va putea apărea transformarea reală a brandului. Ajutați-vă clienții răspunzând la întrebările lor, distrându-i și dându-le informații cu conținut relevant. Și de ce nu, ajungeți chiar să formați legături cu aceștia în jurul intereselor comune.

Veți construi legături cu liderii din industrie și cu cei care influențează opinia publică, oferind povești excelente pentru reporteri, produse de top pentru promotori și teme de discuții interesante pe care experții să le împărtășească cu adepții lor. În timp, veți deveni mai mult decât o marcă – veți face parte dintr-o comunitate.

Și asta vine la pachet cu un ROI serios. Expunerea aduce noi surse de clienți potențiali. De-a lungul timpului, aceștia devin adepți, adepții devin clienți, iar clienții devin promotori de brand dedicați, continuând ciclul.

În marketingul pe rețelele sociale, amintiți-vă că nici un client nu dorește să fie asaltat și împins de la spate  – el dorește angajament autentic.

5. Reclamele din rețelele sociale permit direcționarea și redirecționarea

Platformele rețelelor sociale oferă anunțuri foarte bine direcționate, care pot fi personalizate în funcție de nevoile clienților voștri. Anunțurile Facebook, de exemplu, pot viza clienții ținând cont de factori precum vârsta, locația, nivelul de educație, industria și chiar comportamentul utilizatorilor – de ex. paginile care au primit „like” de la un utilizator.

Sfat: instalați un pixel Facebook pe site-ul vostru pentru a urmări modul în care anunțurile voastre influențează comportamentul clienților și astfel puteți să le retrimiteți anunțurile în consecință. De-a lungul timpului, Facebook va afla care dintre utilizatori are mai multe șanse să facă clic pe linkul vostru sau să cumpere un produs și să se asigure astfel că anunțurile sunt difuzate persoanelor care au cele mai multe șanse să se transforme în clienți potențiali sau cumpărători.

6. Rețelele sociale vă pot ajuta să fiți observat la evenimente și chiar să fiți mediatizați

Oricare ar fi metoda pe care o utilizați pentru a măsura succesul unui eveniment, acesta va cere întotdeauna o promovarea eficientă. Această promovare beneficiază întotdeauna de o prezență socială activă.

  • Măsurarea înregistrărilor pentru un nou webinar? Facebook și LinkedIn vă vor ajuta la răspândirea informației.
  • Lucrați pentru a maximiza donațiile la un fond de caritate? O bună orientare pe social media vă va ajuta să ajungeți la marii donatori.
  • Participați la o expoziție comercială pentru a colecta date ale clienților potențiali (leaduri)? O strategie matură de social media vă va permite să găsiți pârghiile necesare pentru ai face pe cei care influențează masele (influencers) să transmită și să amplifice mesajul vostru și astfel să aducă vizitatorii la stand.

Imaginea unei mărci înflorește cu ajutorul marketingul pe rețelele de socializare

7. Rețelele sociale sunt cheia departamentului de relații cu clienți

Această întârziere nu reprezintă doar o iritare minoră pentru clienți – ci afectează direct profiturile. Un studiu Twitter a arătat că clienții sunt dispuși să plătească aproape 20 de dolari mai mult pentru biletele viitoare, atunci când companiile aeriene răspund la tweet-urile lor în decurs de 6 minute.

Acesta nu este doar un studiu izolat. Studiul după studiu arată că în majoritatea cazurilor consumatorii recompensează companiile care răspund rapid solicitărilor și reclamațiilor clienților. O prezență puternică și implicată în marketingul pe rețelele sociale vă va ajuta să vă păstrați clienții fericiți și să vă mențineți imaginea publică pozitivă.

8. O prezență puternică în mass-media socială întărește loialitatea mărcii

Un raport publicat de Texas Tech University a constatat că brandurile cu profiluri sociale active au mai mulți clienți fideli. Este ușor de înțeles de ce: atunci când comunicați cu publicul pe social media, nu construiți doar conexiuni și raporturi. Voi oferiți informații, ajutor și divertisment, fără a cere nimic în schimb.

Asta arată clienților că îi prețuiți, nu doar ca pe o sursă de venit, ci și ca oameni. Clienții vor începe să vă vadă ca pe o entitate căruia îi pasă de ei și care are valori, personalitate și viziune. Și într-o piață competitivă, aceasta poate fi o mare diferență.

O strategia adecvată de Marketing pe rețelele sociale vă poate ajuta să vă distrugeți competiția

9. Concurența voastră este deja pe rețelele sociale

Lumea aglomerată a branding-ului pe social media poate să fie foarte intimidantă. Cele mai multe branduri au cel puțin o prezență în rețelele sociale, iar pentru unele industrii, deja este obligatorie prezența pe mai multe canale. De exemplu, 91% dintre brandurile din retail utilizează cel puțin două platforme sociale. Și atunci, puteți spune: Ce șanse am eu să fiu observat pe Facebook, pe Twitter sau pe Instagram?

Este mult mai ușor decât crezi, deoarece majoritatea mărcilor nu o fac bine.

Mărcile mai mari pot avea prezențe sociale sofisticate, dar cele mai mici rareori fac ce trebuie. Ei încep pe câteva canale de social media, deoarece sunt ieftine, și asta fac și ceilalți. Dar, fără a investi în strategia de dezvoltare, ele rareori au impactul scontat. Aceștia postează neregulat, rareori se angajează cu adepții și nu dezvoltă o comunicare sofisticată. Social media rămâne, în esență, doar o modalitate pentru ei de a arunca din când în când câteva reclame la clienți. Iar atunci când strategia nu dă rezultate, ei depun din ce în ce mai puțin efort.

Adevărul este că postarea doar pentru că tu crezi că ar trebui să postezi ceva nu te va duce nicăieri. Dacă ai o strategie de conținut susținută, ai toate șansele să fi mult mai bun decât competiția chiar dacă tu ai un singur cont pe rețelele sociale și eu au patru dar semi-abandonate. Dacă îți faci timp pentru a-ți dezvolta comunicarea și strategia, postezi în mod regulat și răspunzi rapid la mesaje și comentarii, poți construii o implicare la care concurenții tăi cei leneși nu vor putea ajunge – chiar dacă prezența lor pe rețelele sociale este mult mai veche decât a ta.

10. Marketingul pe rețelele sociale are (cu greu) un nivel de concurență echitabil

Oricine își poate face un cont gratuit pe rețelele sociale, iar majoritatea companiilor pot fie să dedice timp pentru menținerea acestor canale, fie să aloce bugetul necesar pentru externalizarea acestor servicii.

Mărcile mari au câteva avantaje evidente: o mai buna recunoaștere a numelui, bugete mai mari care le permit sa aibă postări interesante (virale) pe mai multe canale și (în general) mai mulți influenceri care deja vor să promoveze marca lor.

Cu toate astea, companiile mai mici au un avantaj natural pe care majoritatea mărcilor mari nu îl au: autenticitatea. Dacă sunteți un antreprenor cu o poveste inspirată, o companie locală care are legături cu comunitatea locală sau o marcă în lansare care oferă ceva nou și interesant utilizatorilor timpurii, atunci puteți rezona cu consumatorii chiar dacă nu aveți un buget mare pentru publicitate.

În cele din urmă, nu trebuie să bați toți concurenții pentru a avea câștig de cauză pe social media. Trebuie doar să găsești o modalitate de a te conecta cu piața proprie într-un mod care sa îți consolideze propriul brand. Dacă ai o echipă bună și o comunicare de brand puternică și mai ales susținută de un produs solid, atunci poți face asta cu siguranță.

11. Când vine vorba de newsjacking (acapararea știrilor), social media este rege

În cultura noastră saturată de presă, este greu de spus când soarta va arunca o mare oportunitate pentru brand-ul tău. Uneori, marca voastră este menționată într-o emisiune de televiziune sau pe blogul unui influențator. Alteori, există o știre, sau un eveniment cultural care se potrivește perfect cu ideea mărcii voastre.

Dacă poți să intervi rapid și să interacționezi cu povestea în timp ce toată lumea îi acordă atenție, aceasta poate duce la postări virale, creșterea traficului, acoperirea de către presă și o vizibilitate mult mai mare pentru marca ta. Această strategie, cunoscută sub numele de newsjacking (acapararea știrilor), funcționează cel mai bine dacă reușești să intervii atunci când știrea este încă de actualitate. Dacă te alături prea târziu vei arăta ca o oricare altă companie care încearcă să profite de această oportunitate.

Pentru a fi unul dintre primii care se vor alătura evenimentului, ai nevoie de o echipă activă de social media. Asta nu numai că îți va permite să urmărești și să reacționezi rapid la evenimentele curente, ci și să te asiguri că mesajul tău va fi distribuit imediat, astfel ca reporterii, influențatorii și urmaritorii să îl vadă și să îți redistribuie postările cât timp povestea este încă de actualitate.

Importanța marketingului pe rețelele sociale pentru vânzări și rentabilitatea investiției

12. Marketingul pe rețelele sociale vă va aduce mai multe vânzări.

Însă marketingul pe rețelele sociale înseamnă mult mai mult decât creșterea prezenței mărcii. Puteți influența deciziile de cumpărare ale clienților în mai multe puncte de-a lungul canalului de vânzări, de la amplificarea “hărților albe” și a blogurilor care vizează partea superioară a canalului de comunicare, la a răspunde întrebărilor și solicitărilor clienților și până la stimularea cumpărătorilor cu coduri și cupoane de reducere.

Sfat: încercați să personalizați codurile de reducere, cu un cod unic pentru fiecare canal de social media – s-ar putea să fiți surprins de rețeaua socială care aduce cele mai multe vânzări.

13. Puteți găsi clienți potențiali care nu au auzit de marca voastră

Marketingul pe rețelele sociale vă permite să căutați clienții care caută informații referitoare la tipul vostru de produs – chiar dacă nu sunt familiarizați cu produsul vostru în particular. De exemplu, pe Twitter puteți folosi Hootsuite pentru a configura fluxuri, urmărind cuvinte cheie specifice legate de industria sau produsele voastre. Când observați că apar mesaje de tip tweet despre acel produs le puteți direcționa către site-ul vostru sau le puteți explica modul în care produsul vostru poate răspunde nevoilor consumatorilor.

De asemenea, această strategie poate fi valoroasă pentru clienții care scriu despre marca voastră, dar nu sunt familiarizați cu un produs nou sau cu modul lui de utilizare. Prin distribuirea de informații noi, puteți influența nu numai decizia cumpărare, ci și să arătați clienților ca brandul vostru este în continuă creștere și adaptare pentru a satisface mai bine nevoile lor.

14. Marketingul pe rețelele sociale vă desemnează ca fiind o autoritate

De la înscrierea în grupurile Facebook, la răspunsurile întrebărilor puse pe Quora, social media oferă oportunități ample pentru a-ți demonstra experiența. Răspunzând la întrebări, oferind sfaturi și schimbând informații relevante, puteți demonstra că știți ce faceți și că sunteți un lider în domeniu.

Dacă utilizați această strategie în mod regulat, aceasta va crește considerabil notorietatea mărcii voastre. Răspunsurile voastre la întrebările frecvente vor apărea în căutările Google, precum și în anumite canale sociale. Alți utilizatori vor începe să creeze link-uri către postările voastre sau să-i îndrume pe prieteni și colegi către paginile voastre din rețelele sociale atunci când au întrebări. Iar noii vizitatori, impresionați de informațiile utile găsite, vor avea mai multe șanse să viziteze site-ul vostru și să achiziționeze produse sau servicii. Totul fără să ceri nimănui să cumpere!

Nu puteți agala prețul (ROI) rețelelor sociale

15. Rentabilitatea investiției (ROI) în publicitatea pe rețelele sociale este de necontestat

Prin promovarea postări corecte în rețelele sociale, puteți aduce o mulțime de trafic la o fracțiune din costul anunțurilor Google direcționate. Începând cu anul 2018, costul mediu pe clic Google AdWords a variat de la 4 lei pentru călătorii și turism, până la 21 lei pentru educație și ocuparea forței de muncă. În funcție de cuvântul cheie vizat, puteți să plătiți 200 lei sau mai mult pentru un singur clic. Costul pe achiziție – suma pe care companiile o cheltuiesc pe anunțuri pentru a achiziționa un singur client – variază chiar mai mult, de la mai puțin de 80 de lei până la peste 800 de lei pentru industria juridică.

Prin postările promovate, aveți mai mult control asupra momentului în care mesajele voastre sunt distribuite, ceea ce înseamnă că puteți cheltui mai mult pentru postările care contează cel mai mult pentru publicul țintă. Prin promovarea direcționată a postărilor, am reușit să trimitem trafic prin Facebook și Pinterest pentru doar 0,5 lei pe clic. Asta reprezintă de zece ori mai mult trafic pe un leu cheltuit decât obțineți din AdWords.

16. Marketingul pe rețelele sociale este distractiv!

Găzduirea unui chat pe Twitter pentru a sărbători lansarea unui nou produs, brainstorming-ul făcut pentru a testa o campanie A / B pe Facebook sau distribuirea unor sondaje din cultura pop pentru adepții tăi, nu creeze doar audiență ci îți oferă șansa de a interacționa cu publicul tău, de a-ți exprima părerile și de a arăta ce înseamnă marca ta. Cu toată munca care ține de marketing și de creșterea afacerii, obținerea șansei de a construi legături reale cu clienții este incredibil de plină de satisfacții. Și atunci când acel tweet perfect devine viral, sau când o sesiune de întrebări și răspunsuri aduce o mare creștere a traficului, atunci te vei simți ca un star rock!

Aduceți venituri prin intermediul rețelelor sociale

Nici o tehnică sau instrument de marketing nu joacă un rol mai important în influențarea modului în care este perceput brand-ul vostru ca rețelele sociale. Interacționarea regulată cu adepții, jurnaliștii și liderii de opinie vă poate crește profilul, vă poate îmbunătăți imaginea publică și poate da mărcii voastre vânzările pe care le merită.

Ești pregătit sa strălucești in fata concurenților tăi și să crezi o “furtună” pe rețelele sociale? Vrei să vezi cum urci pe motoarele căutare iar traficul pe site-ul tău crește? Atunci pune mâna pe “vechiul telefon cu clapetă” și suna-ne! Vom avea grijă să ajungi pe calea spre succes!

 

Sună acum la 0741.559.999 sau trimite un mail aici.

More From This Category

Marketing funnel sau pâlnia de vânzări

Marketing funnel sau pâlnia de vânzări

Etapele Funnelului de Marketing Explicate (Pentru Non-Marketeri) Hai să vorbim despre o revoluție în lumea afacerilor și marketingului! În ultimii ani, tehnologia a făcut pași uriași și a adus cu ea schimbări incredibile în felul în care interacționăm cu clienții și...

citește mai mult
Marketing funnel sau pâlnia de vânzări

Marketing funnel sau pâlnia de vânzări

Etapele Funnelului de Marketing Explicate (Pentru Non-Marketeri) Hai să vorbim despre o revoluție în lumea afacerilor și marketingului! În ultimii ani, tehnologia a făcut pași uriași și a adus cu ea schimbări incredibile în felul în care interacționăm cu clienții și...

citește mai mult
Marketing funnel sau pâlnia de vânzări

Marketing funnel sau pâlnia de vânzări

Etapele Funnelului de Marketing Explicate (Pentru Non-Marketeri) Hai să vorbim despre o revoluție în lumea afacerilor și marketingului! În ultimii ani, tehnologia a făcut pași uriași și a adus cu ea schimbări incredibile în felul în care interacționăm cu clienții și...

citește mai mult

0 Comments

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2025 OVOVO Marketing